
Daca sinteti in cautare de un roman pe care sa-l cititi aproape fara sa va dati seama, contemporan dar care nu a renuntat la forma clasica, care se foloseste de mister si suspans fara a cadea in capcana hiperrealului, si-n care magia si realul colaboreaza in modul cel mai firesc, Zafon este autorul potrivit.
Carlos Ruiz Zafon si-a castigat popularitatea in literatura universala cu romanul Umbra vantului, publicat in 2001, tradus si aparut la Polirom in 2005.
Acesta curge ca o poveste, respectind regulile de stil si constructie ale naratiunii clasice, in care protagonistul este urmarit inca din copilarie pina la maturitate, dezvoltindu-se in jurul unei intrigi ce se transforma in Destin.
Atmosfera este foarte importanta in consolidarea acestei povesti, asadar ne aflam in Barcelona anului 1945, un oras in care fiecare straduta, zid sau casa are o poveste.
„Destinul” personajului nostru, Daniel Sempere, copil inca, incepe odata cu prima sa vizita la „Cimitirul cartilor uitate”, condus de tatal sau, cel mai activ librar al orasului. Locul acesta il gasim intr-o cladire impunatoare cu citeva sute de ani in spate, incarcati de povesti misterioase, cu o constructie la fel de intortocheata ca si trecutul sau, labirint al carui rol este sa salveze tone de carti de uitare si timp. De el stiu putini, iar librarul si-a adus fiul aici pentru ca acesta sa salveze o carte, una singura din toate, de care va deveni responsabil tot restul vietii sale.
Cartea pe care a ales-o Daniel, sau care l-a ales pe el, se numeste Umbra vantului, iar autorul ei, Julian Carax. Nu intimplator insasi cartea lui Zafon poarta chiar acest nume. Odata ce cartea il ia in stapinire, personajul nostru, ajuns la adolescenta, incepe sa sape in jurul ei si al autorului. Primul lucru descoperit este ca el e posesorul singurului exemplar existent intrucit toate celelalte fusesera arse. Inca nu stim de cine si de ce. Lucrurile ni se vor revela treptat pe masura ce personajul nostru inainteaza in cautarea raspunsului. Pe urmele lui calca un alt personaj, unul fara chip sau cu un chip ars, care poarta numele diavolului din Umbra vantului, Lain Courbet, si care de asemenea este interesat de carte, insa pentru a o distruge.
Imaginea lui Julian Carax se incheaga treptat pe masura ce Daniel se cufunda in „ancheta” lui, cu ajutorul figurilor care au avut contact cu Carax la un moment dat. Fiecare marturie il trimite catre urmatorul martor si tot asa. Povestea lui e reconstituita in intregime. Un copil atipic, fiul unei profesoare de pian, crescut cu un tata despotic si vitreg, dar de conditie modesta (palarier), este „descoperit” de un cetatean bogat ce lasase o comanda la magazinul tatalui lui, care il ia sub protectie in urma unui schimb de replici sclipitoare pentru un copil de virsta lui. Lui Carax, pina atunci privat de multe, ajunge sa i se ofere toate facilitatile unei familii foarte bogate; este inscris la un colegiu unde numai cei cu renume erau primiti, etc. Premisele sint bune pentru un viitor promitator. Insa mirajul nu dureaza decit citiva ani, timp in care crescuse o dragoste. Carax indragostit de Penelope, fiica celui care il proteja. Prima dragoste.. si ultima. Apoi adevarul, fuga, absenta, Parisul, revenirea, cautarea, si apoi autodistrugerea ca forma de uitare. Dar nu voi strica placerea lecturii povestind cartea. Il voi lasa pe Daniel sa va conduca prin meandrele acestei povesti. Rolul lui este unul de ghid pina la urma. Nu este el protagonistul, ci Julian Carax.
Avem toate ingredientele romanului gotic, insa fara reteta, de la atmosfera pina la personaje, avem un fir narativ puternic si acaparant, avem Poe si avem Cortazar, avem simbolism si avem realism magic. Odata prinsi in aceasta poveste, raminem pina la sfirsit. Vrajiti.
Am putea gindi citind acest scurt rezumat ca nu e departe de intriga unui roman politist, insa sa ne amintim ca si Numele trandafirului al lui Umberto Eco are o constructie similara fara a fi osindit la simpla conditie de roman politist. Un roman complex poate fi revendicat de mai multe genuri simultan si mai ales este placut la lectura, se citeste „usor” si repede, din cauza limpezimii si claritatii stilului. Dar asta nu inseamna ca este scris usor sau ca este o lectura din categoria celor „usoare”. Talentul unui scriitor sta in capacitatea de a scrie cit mai „curat” in verb si nu in adjectiv.
Stefana